marți, 19 iulie 2016

Cântă, țigane!





Îngân romanța… iar paharul
Reflectă ochi de curtezane,
Golesc cu sete chihlimbarul
Și torn din nou.
Cântă, țigane!

Toasturi fără niciun sens,
Ciocniri de sticlă în timpane,
Cădere-n propriul gol, imens…
Mi-e toamnă azi.
Cântă, țigane!

E noapte sau e zi, nu stiu,
Timpul e dincolo de-obloane,
Aici doar fumul vinețiu
Îmi este cer.
Cântă, țigane!

Tropot de cai bătând pustiul
Și gândul dus de caravane,
Vinul mi-e drum, mi-e vizitiul
Înspre neant.
Cântă, țigane!

Un dans de iele mă-nconjoară,
Un ritual de amazoane,
Iriși de foc, pe-un colț de scară,
Mă mistuie.
Cântă, țigane!

Ard stropii de vioară plânsă
Ca niște lacrimi din icoane,
Cu pumnii strânși, inima strânsă,
Strig iar și iar:
Cântă, țigane!





duminică, 11 octombrie 2015

Mai lasa-mi...



Mai lasă-mi gândul ostenit
Să şadă pe genunchii tăi,
Să uit că vara-i la zenit,
Că toamna plouă-n ochii mei.

Mai desenează-mi curcubee
Din zâmbetul ce m-a născut
Demult, pe câmpuri Elizee,
Într-un îndepărtat trecut.

Mai scrie-mi, cum scriai odată,
Cu dulci vocale şi consoane,
Versuri pe pielea-nfiorată
De mâini şi buze diafane.

Mai spune-mi vorbe de tot felul,
Ca la o ceaşcă de cafea,
Să nu-şi atingă astăzi ţelul
Ceasul ce bate vremea mea.

Mai dă-mi un vis în dimineaţa
Când soarele se stinge-n gri,
Şi-n iris mă inundă ceaţa...
Dă-mi visul tău...mă va păzi.

Mai picură-mi un strop de viaţă
Prin ploaia căzând a uitare,
Să nu-mi mai văd inima-n gheaţă
Şi moartea-mi ca pe-o eliberare.

Mai lasă-mi gândul ostenit
Să şadă pe genunchii tăi,
Să uit că vara-i la zenit,
Că toamna plouă-n ochii mei.


sâmbătă, 4 iulie 2015

Clipe



Clipe aurii zboară într-un vârtej spiralat,
Se duc şi se-ntorc de unde au plecat,
Cad uşor în clepsidră, ninsori mărunte,
Ori fug ameţitor ca-ntr-un torent de munte.
Clipe se scurg printre degete oricât de mult aş vrea să le prind,
Palmele goale-mi rămân, a flori de tei mirosind,
Îmi prind faţa în mâini şi aştept să vină iar
Clipe ce dor într-o absenţă arzând ca un jar.
Secunde duse în amurgurile sângerii
Mă strigă plin şi cald prin ploile reci ale orelor târzii,
Aud râsul lor de copii ştrengari şi-mi spun
Că, totuşi, nu e timpul să-mi iau rămas bun.
Un tic-tac indiferent îmi drămuieşte clipe şi ecouri în piept,
Un colind vechi îmi şopteşte la ureche s-aştept,
Zurgălăi cântă pe-afară uneori, a sărbătoare promisă,
Ca un zvon de înviere într-o primăvară ucisă.
Clipe ce trec, clipe ce vin
Picură născute din nori de destin,
Clipe ce vin, clipe ce trec,
În hora ielelor petrec.




joi, 18 iunie 2015

Ai vrea



Ai vrea să tai noduri supreme,
Să pui o rază-n nopţi ucise,
Un paradox în teoreme
Şi-un nord pe drumuri imprecise...
Ai vrea să sfâşii o cortină,
Să vezi decorul de hârtie,
Nemaivrăjit de vreo lumină,
Nemaisclipind de vreo magie...
Ai vrea tu să pătrunzi în vise
Şi să dezlegi enigma vieţii
În cioburi de zăvoare-nchise,
În culmi pierdute-n umbra ceţii...
Ai vrea tu, suflete, Olimpul...
Ai vrea..şi vrei...dar nu vrea timpul...




luni, 4 mai 2015

Dor


Marea cu un val suspină,
Marea plânsul şi-l alină,
Ţărmul cald în prag de-amiază,
Ţărmul o îmbrăţişează.


Vântul vine-n zbor din zare,
Vântul curge-ntr-o chemare,
Frunza verde îl aşteaptă,

Frunza-cântec, frunza-şoaptă.

Marea strigă şi se zbate,
Marea, valurile toate,
Ţărmul pleoapele-şi deschide,

Ţărmul, braţele aride.

Vântul prin deşert răsună,
Vântul respirând furtună,
Frunza-n dans se încovoaie

Frunza-n soare, frunza-n ploaie.

Dor imi curge prin artere
Dor m-avântă, dor te cere,
Tu, o frunză-n depărtare,
Eu, un ţărm lipsit de mare.


duminică, 26 aprilie 2015

Vid


Mi-e îngrozitor de linişte în gânduri,
Mi-e vid în piept citind azi printre rânduri
Scrisoarea timpului ce curge pe-nserate,
Ducând la vale cioturi-jumătate.

Busola mea nu-mi mai arată nordul,
Cântecul meu nu-nvinge dezacordul,
Nu-mi pot aduce-aminte chipul tău...
Mi-e atât de gol...îmi e atât de rău...!

Mi-e calea-ngustă, hăuri mă aşteaptă,
Cobor spre ele treaptă după treaptă,
Mai fac tristeţii câte-o reverenţă...
Te-aud din nou..tu, veşnică absenţă!

joi, 5 februarie 2015

Imi amintesc


Îmi amintesc de tine c-un simţământ ciudat,
Ca de un vis pe care în parte l-am uitat,
Te văd dintr-o penumbră cum răspândeşti scântei
Care îmi ard obrajii, lovind în ochii mei.

Îmi amintesc de tine prin fumul de ţigară
Ce urcă-n rotocoale, inele gri ce zboară,
Te văd din nou, frumoasă şi caldă şi tăcută
Cum te dizolvi în noapte, logodnică pierdută!

Te întrupezi din gânduri şi aburi de cafea,
Aş vrea să-ţi aud glasul, aş vrea să-mi spui ceva,
Tu taci, văd doar un zâmbet ce trist vesteşte ger,
Plecare spre neantul trecutului stingher.

Aş vrea să merg spre tine dar trupul nu m-ascultă,
Încătuşat sunt parcă de o putere ocultă,
Vreau să te strig dar glasul îmi amorţeşte-n clipa
În care amintirea îşi flutură aripa.

Eşti doar o umbră dulce, proiecţie astrală,
Născută din amurguri, din ochiuri de cerneală,
Din flacăra din sobă ori din sclipiri de stea,
Din fumul de ţigară...din aburi de cafea.


luni, 1 decembrie 2014

La mulţi ani, români!


Azi ninge ca un cântec şi-o binecuvântare,
Gura de rai se-mbracă în strai de sărbătoare,
Se-aude parcă-un bucium şi ies din amorţire
Ecouri vechi de vremuri pierdute-n amintire.


Ne-am strâns mereu, ca unul, să înfruntăm urgia
Ce-şi abătea potopul, ce inunda câmpia,
Mereu la glas de bucium ori plâns de clopotar
Făceam un scut de piepturi armate la hotar.

Am îngrăşat pământul cu inimile noastre
Străpunse de barbarii ce-au prăvălit dezastre,
Şi-am îndurat sclavia şi-am fost crucificaţi
Ne-a plâns şi Marea Neagră şi Sfinxul din Carpaţi!

Dar n-am cedat, noi încă suntem aici, acasă,
Nu ne-a plecat speranţa, credinţa nu ne lasă,
Chiar dacă-i grea povara ce ne-ncovoaie trunchiul
Noi vom găsi puterea să ţinem drept genunchiul.

Azi ninge ca o doină pe un picior de plai,
Azi cântă zurgălăii pe tropote de cai,
Fulgi galbeni, roşii, albaştri pe ţară sunt stăpâni...
E zi de sărbătoare. Hai la mulţi ani, români!

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Matematica mea, iubirea


Mă întrebi ce e iubirea şi-mi zâmbeşti, frumoasă gură,
Te gândeşti că întrebarea m-a pus în încurcătură.
Nu greşeşti, dar în orgoliul ce mă caracterizează
Încerc să descriu iubirea calculând...cuvinte-n frază..

Suntem doi - eu şi cu tine, matematic - om plus om,
Iar această adunare e iubirea, un binom.
(Prin absurd de-aş pune minus, cu sadismul unui Nero,
Din iubire ar rămâne un monom tinzând spre zero.)

Dacă tu şi eu, iubito, am descrie un unghi drept,
Între noi ar fi iubirea ce ne leagă, un concept
Care la puterea a doua-i suma noastră, neapărat,
Eu - catetă, tu - catetă, ridicate la pătrat.

Dacă suntem două puncte într-un plan luat la-ntâmplare,
Şi-ntre noi e depărtarea, pe-o distanţă oarecare,
Un segment ce ne uneşte virtual este iubirea,
Tot mai mic, spre punct, el este vecin cu nemărginirea.

Poate Thales ori Bernoulli, Isaac Newton, m-ar certa
De m-ar auzi. Doar Barbu ar zâmbi şi m-ar ierta
Când spun că e înmulţire şi raport şi radical,
Ştiind sigur că iubirea-i număr iraţional!




Opera în şapte acte

Operă în şapte acte este lumea, e pământul,
Omul, azi, o stăpâneşte cum a poruncit Cuvântul.
Cel ce laudă virtutea gustând mere interzise,
Cel ce strânge-avar trofee din vieţuitoare-ucise,
Cel ce urcă trup şi spirit în văzduhuri, unde-i vântul,
Cel ce ştie să iubească sufletul, versul şi cântul,
Cel care transformă ura şi iubirea în beţie,
Cel ce joacă la ruletă munţii de copilărie,
Cel ce-aspiră să aducă fericire celor mulţi,
Cel ce-ncalţă zilnic truda semenilor lui desculţi,
Cel ce-ngenunchează naţii cu discursuri de Mesia,
Cel ce-n falsa Libertate crede, adorând făclia,
Specie de alb şi negru...de fiinţe indecise
Ce nu recunosc stigmatul ucigaşilor de vise.

Cel ce, obsedat de forţă, de ştiinţele exacte
Azi ameninţă cu moartea opera în şapte acte.