Crăciun

   Avea foaia albă în faţă, pe care se vedea doar titlul, „Lucrare de control” şi nu ştia ce să scrie mai departe. În stânga lui, colegul de bancă, Ionuţ, scria de zor iar băiatul se miră de lucrul acesta, de obicei dădea din colţ în colţ, era destul de slăbuţ la învăţătură. Se uită în foaia lui şi realiză că nu ştie nici măcar cerinţele.  Panica îl cuprinse, dar fu întreruptă de o voce domoală:

-         Andrei, trezeşte-te, hai să priveşti pe fereastră!

Deschise uşurat ochii. Fusese doar un vis, doar intrase in vacanţă de două zile. Sări din pat direct la fereastră, bănuind motivul pentru care îl îndemnase mama lui să privească pe geam.

Totul era alb. Copacii, gardul, acoperişurile caselor din vecinătate îmbrăcaseră haine de zăpadă iar în aer pluteau fulgi mari şi deşi. Fericirea îi cuprinse sufletul şi îi veni să ţopăie la gândul bucuriilor care îl aşteptau.

-         Acum poate veni Moş Crăciun, spuse mama, e destulă zăpadă pentru sania lui.

Copilului îi pieri zâmbetul, şi zise încruntat:

-         Ştiu că este o minciună. Nu mai încercaţi să mă păcăliţi cu Moş Crăciun, că nu vă mai merge! Ştiu că Moş Crăciun nu există!

-         Ştii? Dar de unde ştii tu, ia spune-mi!

Mama îi cuprinse obrăjorii trandafirii cu mâinile ei calde, privindu-l cu duioşie. Andrei se smulse hotărât şi se aşeză pe marginea patului.

-         Au râs copiii de mine la şcoală când m-au auzit că abia îl aştept pe Moşul.

-         Sunt convinsă că au râs aceia care nu primesc daruri de Crăciun pentru că nu învaţă la şcoală şi nu sunt cuminţi, replică mama lui, zâmbind, încercând să-l liniştească.

-         Ionuţ primeşte în fiecare an cadouri, chiar dacă nu învaţă şi face numai năzbâtii pe acasă şi Mircea mi-a povestit că l-a văzut pe tatăl său anul trecut, noaptea, târziu, cum a strecurat pe furiş cadourile pentru el şi fratele lui sub pom. Iar Petruţ, care e cel mai bun elev din clasă, prietenul meu cel mai bun, nu a primit niciodată vreun cadou de Crăciun şi nici brăduţ împodobit nu a avut..

Mama îi cuprinse cu braţul umerii mici şi îl sărută pe creştet, privind cu subînţeles către uşa în cadrul căreia stătea deja de câteva secunde tatăl lui Andrei. Prinsese şi el vorbele copilului, înţelegându-i supărarea. Se aşeză de cealaltă parte a fiului său, cuprinzându-i o mânuţă în palma lui mare.

 -     De care Petruţ vorbeşti? Unde locuieşte? întrebă el.

Andrei îi explică, spunându-i şi numele de familie al colegului său de clasă.

-         Da, ştiu acum de cine vorbeşti. Îi cunosc familia, cu tatăl lui am copilărit. Vezi tu, Andrei, unii oameni luptă cu viaţa să le fie bine lor şi familiilor lor şi reuşesc, într-o mai mare sau mai mică măsură. Alţii se lasă învinşi de viaţă ori, pur şi simplu, nu reuşesc, orice-ar face, să iasă din situaţia grea în care se află.  La aceştia din urmă moşul Crăciun sau moş Nicolae, vin cu altfel de cadouri, mult mai preţioase decât cele obişnuite. Condiţia este ca oamenii, în special copiii, să fie buni, să fie vrednici de darurile pe care le aduce această întruchipare a generozităţii lui Dumnezeu, Moşul Crăciun. Pentru că, nu trebuie să uităm, de Crăciun sărbătorim Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, evenimentul de acum două mii de ani care a schimbat mersul de până atunci al omenirii şi ne-a adus nouă mântuirea sufletelor. Înţelegi, Andrei?

-         Înţeleg, tati…răspunse băiatul, încă posomorât.

-         Poimâine seară este Ajunul, să-l inviţi şi pe prietenul tău la noi, bănuiesc că o să vă întâlniţi la săniuş…spuse tatăl, schimbând peste creştetul băiatului un zâmbet cu soţia lui.

-         Da, o să mergem şi cu colindul, se înflăcără dintr-o dată băiatul, privind când în stânga, când în dreapta, către părinţii lui.

În seara de Ajun, în jurul pomului de Crăciun din casa lui Andrei se aflau patru copii. Au mâncat prăjiturele, portocale şi bomboane de ciocolată, s-au jucat , au desenat. A fost o distracţie când au cântat colinde, cea mai mică dintre surorile lui Petruţ, de trei anişori, mai mult îngâna versurile. Au stat până seara târziu iar când au trebuit să plece, cea mică adormise deja. Mama le-a pus în trăistuţele de colind bunătăţi de tot felul.

-         O să mergem cu maşina, spuse tatăl lui Andrei, întors nu de mult acasă, din ultima zi de lucru înainte de sărbători, cea mică a adormit şi voi locuiţi destul de departe. Vino şi tu, Andrei.

   La una din ferestrele căsuţei sărăcăcioase străluceau zeci de luminiţe multicolore. Un bărbat cu o fetiţă în braţe şi trei copii cu ochi mari priveau prin geam brăduţul împodobit şi cadourile învelite într-un ambalaj strălucitor.

  Din casă ieşi o femeie şi îmbrăţişă copilul ce avea două mărgăritare pe obraz:

-         A venit Moş Crăciun la voi, copilul meu drag!

Ieşi apoi şi tatăl lui Petruţ care luă fetiţa adormită în braţe:

-         Îţi mulţumesc pentru…tot, prietene! spuse el.

Strânse mâna prietenului din copilărie, luă de mânuţă pe cealaltă fetiţă care bătea din palme de fericire şi, împreună cu Petruţ şi cu mama lui, intră în casă după ce îşi luară cu toţii rămas bun.

Andrei şi tatăl lui au mai rămas câteva momente privind prin fereastră bucuria copiilor care îşi desfăceau cadourile.

-         Tu ai pus la cale toate astea, nu? întrebă copilul, ţinându-şi strâns de mână tatăl.

-         Dumnezeu a dăruit cel mai mare dar omenirii, iubirea! EL a făcut şi această mică minune, băiatul meu, cu ajutorul lui…Moş Crăciun, răspunse tatăl zâmbind, arătându-i fiului său o lumină care tocmai brăzda cerul limpede, încărcat de stele.

Andrei privi cerul şi se lipi de braţul tatălui, înţelegând, în sfârşit.

Au trecut anii şi băiatul, devenit mai târziu bărbat, nu s-a mai îndoit niciodată de existenţa lui Moş Crăciun.

Pagini de viaţă

         E multă vreme de când n-am mai scris nimic aici, pe blog. Nu mai am timp, iar dacă totuşi găsesc ceva momente libere, prefer, din comoditate probabil, să le petrec la un film sau să citesc ceea ce au scris alţii pe blogurile sau (mai rar, din păcate) în cărţile lor. Scriu acum acest articol obligat-forţat, nu de Maya, care "mi-a dat leapşa", ci mai degrabă de subiectul lepşei: cărţile.

            Cărţile au făcut dintotdeauna obiectul celei mai mari pasiuni a mea. Am multe hobby-uri, mă pricep binişor la câteva lucruri, le fac cu plăcere (timpul, fir-ar să fie!), chiar dacă nu sunt expert în vreunul, dar cărţile... ele m-au ars şi m-au renăscut din cenuşă de nenumărate ori, m-au dus în ceruri, m-au azvârlit în abisuri, mi-au construit lumea în care trăiesc, aparte, diferită de a multora din jurul meu.

            Am moştenit de la tatăl meu, ca şi în cazul Mayei, pasiunea asta şi cealaltă, filmele (ne duceam la cinematograf foarte des, aproape de când mă ştiu). El zice că aveam vreo cinci ani când citeam majusculele din reviste sau ziare. Aveam colecţia revistei "Cinema" şi citeam titlurile, iar actorii îi cunoşteam pe de rost. Eu îmi amintesc doar că în clasa întâi fiind, nu înţelegeam de ce desenam pe caiete ouşoare şi bastonaşe în loc să scriem cu litere. Aveam pe atunci ore de lectură, în care "tovarăşa" învăţătoare ne citea poveştile lui Creangă. Era ca un serial, mai ales Povestea lui Harap Alb, că era destul de lungă, abia aşteptam să vină ora de lectură, să curgă mai departe aventurile simpaticilor protagonişti de poveste. Noi aveam în casă câteva sute de cărţi deja, într-o bibliotecă ticsită, dar nu aveam Creangă, cartea cu poveşti pe care îmi doream să le citesc eu, ori de câte ori aş fi dorit. Am găsit-o la o rudă care mi-a împrumutat-o pentru o perioadă de timp, nu foarte lungă, pentru că tata, văzând că stau cu cartea aceea în braţe tot timpul, mi-a cumpărat o ediţie foarte frumoasă de cum a apărut în librărie, un format mai mare, cu hârtie de calitate, cu o copertă cartonată. Nu o mai am, cred că am împrumutat-o vreunui copil din vecini şi nu am mai primit-o înapoi, aşa cum s-a întâmplat cu multe alte cărţi, dar amintirea acelei ediţii ale poveştilor lui Creangă e vie în amintirea mea. Am găsit o poză pe net cu ea:

            Apoi am continuat cu Poveşti nemuritoare, cu O mie şi una de nopţi ("Şeherezada văzu zorii mijind şi sfioasă, tăcu." wow, ce nostalgie am! ), cu Ispirescu, Slavici, Vladimir Colin (a scris nişte basme extraordinare), Alexandru Mitru ( Legendele Olimpului, Din marile legende ale lumii, În ţara legendelor), povestirile lui Mircea Sântimbreanu, povestirile istorice ale lui Dumitru Almaş (ilustrate magistral de graficianul şi pictorul Valentin Tănase, autor al faimoaselor benzi desenate de pe revista Cutezătorii din anii 80), momentele şi schiţele lui Caragiale, pe care le-am adorat şi multe altele.

            Primul roman a fost...care putea să fie romanul lui Athos, decât Cei trei muşchetari al lui Dumas? Pe când aveam vreo nouă ani, cred, s-a difuzat la televizor, într-o duminică seara, filmul "Dragoste şi onoare", film de capă şi spadă. N-am prea putut să-l savurez, la noi erau musafiri în seara aceea şi era cam hărmălaie în sufragerie, unde se afla televizorul Diamant 223, şi unde se tot găsea câte unul să treacă prin faţa ecranului. Mi-a spus tata la un moment dat, văzându-mă cam amărât, să nu-mi pară rău, că avem cartea în bibliotecă, cea a cărui ecranizare tocmai rula sub un alt nume şi că e mult mai frumoasă şi mai captivantă decât filmul. O s-o citesc într-o zi, când am să trec de perioada poveştilor, zicea el.  
  Cei trei muşchetari de Alexandre Dumas.

  Am început-o în seara aceea, iar în timpul liber din următoarele zile n-am mai făcut altceva. A urmat imediat După douăzeci de ani, 20.000 de leghe sub mări de Jules Verne, Tarzan-ul lui Burroughs, Winnetou şi Old Shatterhand...Apoi altele şi altele. Citeam, reciteam deseori...

1. Prima mea amintire cu mine citind:

Lecţiile de la sfârşitul Abecedarului.

2. Prima carte pe care am citit-o şi recitit-o:

Povestiri, poveşti, amintiri  de Ion Creangă.

 3. O carte pe care fiecare copil ar trebui să o citească:

Toate pânzele sus! de Radu Tudoran

4. Locul meu preferat de citit:

Nu am unul preferat (mmm...totuşi, întins pe pat mi-e cel mai comod) dar cel mai "ieşit din comun" era, pe vremuri, la masă, în timp ce mâncam, când rezemam cartea de coşul cu pâine, iar paginile erau ţinute deschise de două ceşcuţe. Nu sunt singurul, am mai auzit „povestea” asta. Aha, îmi amintesc cu mare plăcere de verile când citeam în grădină, la umbra vreunui pom, pe pătură.

5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii:

Accesorii obligatorii nu există la mine, doar preferinţe: fructele, plăcinta (cu mere sau brânză) ori sărăţelele.

6. Numărul cărţilor de pe lista mea de lecturi viitoare:

Nenumărate. Exemple: Fraţii Karamazov  şi Crimă şi pedeapsă (am îmbătrânit şi de citit încă nu le-am citit, ruşinică mie!).

7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o:

Am cumpărat Crimă şi pedeapsă – Dostoievski şi am primit Copacii cu vise de Maria Călin (de la cine? vă las să ghiciţi!)

8. O carte care mi-a schimbat viaţa într-un fel:

Creştinism şi yoga de Părintele Ioan Filaret, o carte care mi-a schimbat viziunea asupra vieţii, aşa cum o vedeam eu pe la 18-19 ani, când mă fandoseam cu artele marţiale, cu experienţele mistico-spiritiste şi cu filosofia asiatică.

9. O carte care-mi place, dar care pare să nu placă mai nimănui:

Cartea mea de poezii. Glumesc, nu există aşa ceva.

10. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească:

Asul. Mie-mi plac damele.

11. O carte care mă intimidează:

Cartea verde a fiscalităţii? Cred că!

12. Trei dintre scriitorii mei preferaţi:

I.L.Caragiale, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Charles Dickens, Marin Preda, Rodica Ojog-Braşoveanu, Agatha Christie, Ion Băieşu, Mihail Drumeş, Al.Dumas, Panait Istrati, Victor Hugo, Jack London, Jules Verne, I. Teodoreanu... ăăăăă…..trebuiau numai trei???

13. Care sunt poeţii mei preferaţi:

Minulescu, Păunescu, Stănescu, bineînţeles – Eminescu, şi (fără –escu) Bacovia.

Dau mai departe această plăcută leapşă, ascultând sugestiile Mayei - Filelor de poveste, Karlei, Danei Lalici şi lui Nicu Despa. Cu drag.

Azi

Azi parcă mă simt mai batrân,
E-un zvon de repaus în sân,
Mă doare-acel cer înorat
Pe-un spate mai încovoiat.

Aud cum pustiul îmi cântă
Când gri-ul din ochi mă-nspăimântă,
Simt chipu-mi crăpându-se-n riduri,
Respir sufocant, strâns de ziduri.

E toamnă târzie de-acum,
Ninsoarea m-aşteaptă în drum,
Să cadă pe păr şi pe brazi,
Pe mine... pe ziua de azi.

Cântec

Nu te cunoşteam, dar te chemam
La sărbătoarea florii de cireş,
Nu te ştiam dar te strigam,
Te aşteptam la umbră de măceş.

Nu mă cunoşteai şi nu ştiai
Ce dor era sub pleoapa mea
Ce tremura când lăcrimai,
Căci te simţeam, prin lume, undeva.

Te aşteptam şi mă temeam
Că n-ai să vii, să-mi mângai părul nins,
Şi te chemam, te căutam
Şi te strigam cu glasul tot mai stins.

Azi mă priveşti cu ochii tăi de soare,
Şi cerul meu e tot - un curcubeu,
Azi noi plutim râzând pe-un val de mare,
Pe-o mare a fericirii, tu şi eu.

Sfârşit de august

Sfârşit de august, dimineaţa...
Pe treapta casei bem cafeaua,
Iar cerul parc-a tras perdeaua
De nori, să îşi ascundă faţa.

O ultimă cafea în august
Şopteşte aburi calzi din cană,
Între-o vocală şi-o consoană,
Se aude-al toamnei holocaust.

E cald dar simt în aer gripa
Şi spleen-ul toamnei care vine,
Mă înfior, mă uit la tine,
Şi-aş vrea să-ncremenească clipa.

E vară încă, dar în zare
E-un praf ce colcăie-n penumbră,
E ca o avangardă sumbră
Ce prevesteşte-o abdicare.

Îl vezi şi tu, şi turtureaua
Ce-şi gângure cu-amar rostirea,
Eu îţi zâmbesc, tu-mi simţi iubirea
Şi râzi, şi dulce mi-e cafeaua.

Femeie

Femeie născută din voal de-auroră,
Te-aş duce pe mare dansând în tangaj,
Te-aş ţine la pieptu-mi, în braţe, la proră,
Plutind în derivă-n continuu voiaj.

Femeie sculptată-ntr-un cânt de-nflorire,
Te-aş duce pe munte, te-aş ţine de mână,
Pe culmi ajungând, te-aş iubi în neştire
Strigând, implorând timpu-n loc să rămână.

Femeie turnată din lacrimi de soare,
Te-aş duce-n văzduhuri...aş face din dor
Şi din trup, două aripi de privighetoare
Bătând să te-nalţe, pulsând pentru zbor.

Femeie, minune la ordinea zilei,
Atlas care duce pe umeri pământul,
Regină-a iubirii, a vieţii, a milei,
Azi îngenunchez, sărutându-ţi veşmântul.

Asteaptă-mă

Aşteaptă-mă la ţărmul ce se-mbină
La orizont cu cerul de opal,
Aşteaptă-mă-n răscrucea de lumină
Dintre o stâncă-n răsărit şi-un val.

Aşteaptă-mă ca Penelopa pe Ulise,
Să mă întorc pe drumuri largi de ape,
Aşteaptă-mă cu braţul plin de vise,
Şi-un zâmbet sufletu-mi s-adape.

Aşteaptă-mă de parcă lumea toată
S-ar termina şi ar începe doar cu noi,
Nu-ţi fie teamă de a vremii roată,
Priveşte înainte, nu-napoi.

Şi de-ai să vezi, când zorii-şi ţes ivirea,
Cum te-nconjoară fluturi mari şi mici
Iar două mâini ţi-acoperă privirea,
Nu m-aştepta...sunt azi, acum, aici.

Secunda

Secundă de oră, secundă de zi,
secundă de iarbă, secundă de vii,
secundă de zâmbet, secundă de vis,
secundă de cântec, secundă de scris,

secundă de fructe, măr dulce-acrişor,
secundă magnetică, aromă de dor,
secundă de buze, secundă de gene,
secundă cu gusturi de ochi, de sprâncene,

secundă cu aripi, secundă cu-înalturi,
secundă cu şoapte, secundă cu salturi,
secundă cu fluturi, secundă -festin,
secundă de şansă, secundă destin,

secundă de treflă şi roşu caro..,
Încotro?

Seară de sâmbătă

Seară de sâmbătă cu ceruri,
Coli ce se-mbracă în cerneluri,
Palme-nsetate de lumină
ţâşnită dintr-o coapsă fină,
Buze ce ard pe catifele,
Arc de priviri în acuarele...
Seară de sâmbătă cu doruri,
Noapte de sâmbătă cu zboruri...










(modestă inspiraţie din "Seară de joi "- Nichita Stănescu)

Te-am căutat

Te-am căutat în basme, în poveşti,

Crezându-mă erou plin de nobleţe

Ce te salva de zmei  - tu să-l iubeşti,

Să-i fii soţie pân' la batrâneţe.

Te-am căutat, adolescent fiind,

Prin pagini de romane cu iubire,
Îndrăgostit, eu te chemam şoptind,
Să vii din cărţi, să-mi dărui fericire.

Te-am căutat în lumea cea reală,
Dar am găsit doar grosolane falsuri,
Doar câte-o asemănare accidentală...
Doar măşti de carnaval plutind pe valsuri.

Nu te-am găsit, şi-atunci am renunţat
Si m-am lăsat cuprins de resemnare...
Dar TU - dintr-un poem te-ai întrupat,
Din fluturi şi din curcubeu...din mare...

Mult mai frumoasă decât am crezut,
O zână bună cu priviri celeste

Ce m-au atins...şi-atunci m-am prefăcut
În omul tău...iubire de poveste !

Tu ştii

 Când, uneori, prin ceaţă rătăceam,
Umblând aiurea printre simţăminte,
Nu trecea mult şi drumul îl găseam.
Tu ştii cum reuşeam...ţi-aduci aminte?

Când rele umbre-ncearcă să m-ajungă,
Spectre înnegrind pupilele din minte,
Un glas de înger întunericul alungă...
Tu ştii ce e...ştii lumea de cuvinte.

Aştept s-ajung acasă mai spre seară,
Înfometat şi însetat..şi-aştept
Să văd cum fluturii mă înconjoară...
Tu ştii ce vreau...vreau zborul lor în piept.

Tu

"Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea."

Adrian Păunescu

Zâmbetul Mayei

Zâmbetul tău în piatră l-aş sculpta,
În loc de daltă-aş pune inima
Să taie aşchii-n blocul ca de gheaţă,
Şi terminând, pe loc să prindă viaţă.

Zâmbetul tău pe pânză l-aş picta,
Pe pânza cerului, asemenea
Frumoasei arcuiri de curcubeu...
Oriunde-aş fi - să-l am, să-l văd mereu.

Zâmbetul tău topeşte norii-n soare,
Zâmbetul tău reflectă luna-n mare,
E gura de ozon din vârf de munte,
Alintul delicat curgând pe frunte.

Când îmi zâmbeşti se face primavară,
Şi nu mai simt a timpului povară,
Îmi curge foc prin vene şi sunt eu,
Sunt omul tău iubit...sunt semizeu.

Vizita

Întro zi am primit o vizită.
  Mi-a bătut la uşă, nu a folosit soneria, nici telefonul pentru a-şi anunţa vizita în prealabil. Ştiam,sau mai degrabă speram să vină pentru că i-am ascultat cântecul venit din depărtări seri la rând, şi prin el, cântec cu mii de versuri, îşi anunţase parcă sosirea. Asta înţelegeam eu ascultând acordurile catifelate, că va veni.
  Auzind bătăile de la intrare,am ştiut că nu poate fi altcineva, că sosise la mine străbătând veacuri, din timpuri în care cavalerii se anunţau în felul ăsta când ajungeau la porţi de cetate.M-am dus să deschid cu inima bătând să-mi spargă pieptul.Era acolo, în faţa uşii, palpabilă, reală, minunată. Mi-a zâmbit cu drag văzându-mi emoţia,m-a luat de mână şi, condus de ea am intrat împreună.O urmau zburând o mulţime de fluturi care ne-au înconjurat formând un vârtej în care se amestecau şi flori de tei şi petale de lacrima Maicii Domnului care împrăştiau un parfum ameţitor.
  Era atât de frumoasă!
  M-a îmbrăţişat pe ritmul unui vals venit de niciunde şi-atunci n-am mai simţit podeaua sub picioare. Camera dispăruse iar noi pluteam într-un dans pe coama unui curcubeu...zâmbetul ei avea gust de măr şi miere...mâinile ei îmi mângâiau obrajii şi gâtul, alinând tristeţi, alungând vechi amintiri ...sufletul îmi renăştea din cenuşa trecutului.
Sunt un alt om, era să spun...Nu...Acum eu sunt cel adevărat, pentru că a venit la mine în vizită, şi a rămas, FERICIREA.

Când taci

Când taci îmi picură-n ureche

Fulgi de zapadă reci ce sună

Domol ca o romanţă veche

Ce sfâşie visări pe strună.

Când taci mă doare înţelesul

Cuvintelor iubire, dor,

Parcă un vid îţi e alesul

Pe când eu simt încet cum mor.

Dar când te-aud într-un târziu,

(Târziul ce-a durat minute)

Învăţ din nou cum să fiu viu,

Răscumparând clipele mute,

Prin lungi îmbrăţişări...săruturi...

Şi mă răzbun pe timpul fals

Care scurtează-un zbor de fluturi,

Plutind pe-o aripă de vals

Târziu

E atât de târziu şi aş vrea
Să dorm, să dorm mult
De-aş putea.
Sunt atât de obosit
De-al zilei tumult
Şi de-al speranţei repetabil
Sfârşit...
Să dorm mult,un veac,
Să visez că suntem
Aripi ale aceleiaşi păsări.
Pasăre odihnind pe-un copac,
Înălţându-se apoi către zări albastre
Cu noi doi bătând,
În zbor înălţând
Pasărea dragostei noastre.

Te văd când privesc stelele,
Cum râzi alergând printre astre,
Cum te-odihneşti pe ţărmul
Unei mări de atlaz.
Îmi sprijin fruntea de zenit
Simţindu-ţi mâna caldă pe obraz...

E atât de târziu...sunt atât de-obosit!

Dor de cuvinte

Merg înainte.Totuşi, înaintarea mea,
Pe-a vieţii albă cale ce-n faţă mi se-aşterne,
Descrie mici întoarceri să pot din nou vedea
Ninsoarea de cuvinte ce visul tău mi-o cerne.

Într-o spirală albă se-nscrie drumul meu
Pictată pe alocuri cu ochi de căprioară,
Cu şoapte dulci,cu fluturi, sclipiri de curcubeu,
Parfum de tinereţe cu dor de-odinioară.

Mă-ntorc să gust cuvinte de gura ta rostite,
Simţind din plin dulceaţa de măr copt, iar şi iar,
Te prind flămând in braţe avid de dulci ispite,
De trupul tău fierbinte ce-l strâng la piept avar.

Merg înainte, totuşi mă-ntorc cât pot de des
Să îţi admir coroana, din fructe să-ţi culeg...
Mă-ntorc? Merg înainte? E de neînţeles.
Ori împreună mergem pe drum...ca un întreg...?

Stihuri de ploaie

Atunci când plouă îţi aud chemarea
Purtată de norii ce i-a născut marea.

Atunci când plouă singurătatea pleacă
De parcă şiroaiele de apă o îneacă.

Atunci când plouă simt nisipul sub noi
- eu metamorfozat din unu-n doi.

Atunci când plouă-adulmec parfumul de măr
Şi de floare de tei izvorându-ţi din păr.

Atunci când plouă-ţi simt buzele arzând
De razele de soare pe trupul tău râzând.

Atunci când plouă tunetele se-acordează
Cu inimile noastre-tamburine ce vibrează.

Atunci când plouă sunt un cerb din nou
În coarne îmi răsună al codrului ecou.



O ploaie ce cade furtunos,fulgerând,
Schimbă-ntr-o oază verde
deşertul meu din gând.

Poem

O să rămâi în mine şi după ce-o să pleci,
La fel de nepătrunsă, la fel de-mbietoare,
O insulă ciudată cu drumuri şi poteci
Ce nu duc nicăirea sărmana mea plimbare.

O să rămâi în mine şi când vei încerca
Să intri în pădure şi să te pierzi într-însa.
Vezi ! Urma ta săpată e în visarea mea
Şi pot, oricând îmi place, să umblu după dânsa.



Şi te-aş găsi chiar dacă n-ai vrea să te găsesc,
Şi te-aş afla oriunde te-ai ghemui hoţeşte.
Visarea mea e ca un condur împărătesc
Ce numai la piciorul tău zvelt se potriveşte.

O să rămâi în mine şi după ce-o să zbori
Din inima mea neagră, ca un canar din cuşcă.
Tristeţea mea ciudată te va ochi şi-n nori ;
Tristeţea mea ţinteşte mai bine ca o puşcă.

Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte.


RADU STANCA  (1920-1962)

Protest

 Într-o zi, pe când frunzăream internetul, am intrat pe site-ul meu cu cărţi vechi căutând diverşi autori de carte.Am găsit cartea "Totuşi iubirea" a lui Adrian Păunescu apărută în 1983 şi am dat comandă pentru ea în următoarele secunde.După câteva zile mi-a ajuns în mâini şi mă felicit că am cumpărat-o pentru că am găsit poezii pe care nu le ştiam.Proteste în versuri,critici la adresa societăţii comuniste de atunci care m-au uluit efectiv dată fiind data la care au fost tipărite.Stau eu acum şi mă întreb care dintre şmecheraşii profitori de după '90 care azi se dau mari luptători anticomunişti şi care astăzi "conduc" această ţară, au avut curajul să mârâie ceva pe vremurile alea...Tot eu îmi raspund: au linguşit ca nişte javre ori au stat ascunşi ca nişte laşi, ieşind după revoluţia pe care au confiscat-o din diverse cotloane, formând haita de hiene pe care o vedem la televiziuni latrând despre bunăstarea poporului român, despre democraţie şi "anticorupţie"!!!
Despre Adrian Păunescu s-au spus multe.Pro şi contra.Că a fost poetul de curte al dictatorului (deşi eu n-am citit nici o poezie în care să fie cântat şi lăudat Nicolae Ceauşescu scrisă de Păunescu) că a fost un munte de orgoliu manipulator de mase, că a fost doar un versificator şi multe altele. Că a crezut în comunism cu sinceritate e o realitate, a recunoscut mereu asta în timp ce alţii se deziceau de un regim pe care l-au servit cu umilinţă ani mulţi.
  Eu nu sunt în măsură să judec cu imparţialitate şi să dau verdicte finale.
  Vreau să vorbesc aici doar de aspectele evidente ale activităţii acestui vulcan care a fost, este şi va rămâne Adrian Păunescu.
  Poetul a scris poezii care mă reprezintă, în care mă regăsesc.Şi ca mine sunt milioane.Din orice carte semnată de el pe care o deschid curg pâraie de suflet, de trăiri, de sentimente. Tristeţe, resemnare, protest, iubire, patriotism, erotism, regret...
  Un alt aspect indiscutabil, zic eu, este răspândirea de cultură pe care a făcut-o în rândurile tineretului. La vestitul Cenaclu Flacăra s-a făcut educaţie patriotică, istorică şi literară la un nivel fără precedent...Românul era mândru că e român! Astăzi mai există mândrie naţională? Şi dacă mai există...în ce măsură? În ce măsura ne mai iubim valorile? Le mai recunoaştem?
  Am postat aici nişte poze făcute cu telefonul (puteam să le transcriu dar am procedat aşa pentru a da mai multă autenticitate) a două dintre poemele aflate în cartea de care vorbeam la început.Sunt mai multe poezii care nu ştiu cum de au văzut lumina tiparului la acea dată şi care merită citite pentru că înseamnă istorie.
Se ştie că el a scris şi a publicat poezia "Analfabeţilor"...e mult mai cunoscută de public.Totuşi am fost uimit să citesc:

"Prea blândă ţară, vor să te distrugă
Şi de nu eşti atentă vei pieri,
Un continent te va fura-ntr-o zi,
Zadarnică va fi a noastră rugă.

Căci te vor strânge uriaşii-n cleşte,
Spunând că tu aceasta lor le-o ceri,
Vom fi din nou pribegi, cum am fost ieri,
Căci Dumnezeu nu ştie româneşte."

Poetul spunea asta înainte de '83. Ca o profeţie.

Surpriză placută

Am câteva blog-uri pe care le urmăresc.Pe care intru zilnic, de fapt de câte ori deschid browser-ul, să văd ce au mai postat prietenii mei dragi. Nu îi cunosc personal, dar sunt aproape de sufletul meu şi sunt avid să citesc postările lor.Bineînţeles, citesc şi comentariile fiecărui articol postat iar uneori caut sa văd cine e autorul replicii respective.În general cei care urmaresc blog-uri au paginile lor în care postează diverse lucruri. Interesante majoritatea.Îmi place şi să mă bag în seamă cu diverse comentarii. Astfel mă simt parte integrantă într-o familie de oameni deosebiţi care-mi anulează negativismul provocat de realitatea cotidiană.
  Nu despre asta vreau să scriu.
  Am avut serile trecute plăcuta surpriză sa descopăr un copil minunat. Am mai nimerit uneori pe site-uri de copii dar astea două realizate de Maria m-au lăsat mut de uimire şi am avut lacrimi in ochi citind, eu, ditamai omul. Am descoperit in postările ei adevaratele valori umane - inteligenţă, bun simţ, umor, dragoste de familie şi Dumnezeu, generozitate in a-şi împărtaşi cu alţii bucuriile şi descoperirile, o inocenţă copilarească dezarmantă care m-a impresionat enorm. Iubeşte cărţile, natura, pictura, fotografiile...Multă, multă frumuseţe şi puritate...
  Mi-am amintit citind postarile ei de eroii lui Dumas pe care i-am iubit şi eu în copilarie (acum...pseudonimul meu vă spune ceva?) de Jack London, de Jules Verne, de Malot, de Radu Tudoran, de Cireşarii lui Chiriţă, de eroii lui Karl May, Paul Feval şi Michel Zevaco...şi Dickens, de Amicis, Teodoreanu, Twain, Kipling,
Preda, Ispirescu,  Sadoveanu, Creangă, Otilia Cazimir, Arghezi, Eminescu, Brătescu-Voineşti, M.Sântimbreanu, D.Almaş, Al. Mitru, Coşbuc, Rebreanu, Goga.....o înşiruire de genii literare care-mi vin în minte toţi-odata, marii mei prieteni pe care îi iubesc enorm şi care m-au făcut să fiu omul care sunt.
  Sunt tată de copii. Am doi copii cu care locuiesc (divorţat fiind de mama lor), un băiat de treisprezece ani şi o fetiţă de unsprezece - pe care îi iubesc enorm. Doi copii frumoşi,buni şi cuminţi. Nu sunt nişte genii la şcoală dar nici slabi nu sunt.
  Sunt mândru de copiii mei chiar dacă mi-aş fi dorit să citească mai mult, să le placă aşa cum îmi plăcea mie pe când aveam vârsta lor. Mă gândesc uneori că e vina mea,ca n-am reuşit, că n-am ştiut sa le insuflu pasiunea pentru lectură. Mă gândesc apoi că poate nu e timpul trecut iar un blog aşa cum sunt cele ale Mariei i-ar putea face (măcar pe Maria-Magdalena mea) să fie mai apropiaţi de cărţi.
  Fericiţi parinţii care au asemenea copii aşa cum este eroina micului meu articol şi cinste lor că au ştiut cum să-i crească şi să-i educe!
Adresele celor două blog-uri sunt:
http://blogugulmarieimuzicasiimagini.blogspot.ro/
http://momentesipareri.blogspot.ro/

Vinyl si dragoste

Cand eram copil imi placea, printre multe altele, sa ascult discuri la pick-up.
  Bineinteles, atunci erau "la putere" cele de basme sau teatru radiofonic, le ascultam de zeci de ori in timp ce faceam curatenie, imi gateam nelipsitele clatite, lucram la cate un montajel electronic primitiv sau faceam orice alt lucru care nu-mi cerea mare concentrare.Cunosc nenumarati actori dupa voce.Pe unii dintre ei, demult disparuti, nu i-am vazut niciodata in vreo o fotografie macar, iar altii au aparut in roluri episodice prin filmele mai vechi ca de exemplu Dumitru Furdui (soferul-militian din BD-uri), George Oancea (ofiter in aceleasi BD-uri), Niki Atanasiu (Tipatescu din Scrisoarea pierduta), George Demetru (tatal lui Harap-Alb), Miluta Gheorghiu - Chirita in travesti (scurta aparitie de pe scena de vodevil din Noaptea Furtunoasa) sau Nicolae Gardescu - baronul Munchausen (boierul Belivaca din seria Haiducii).Acesti artisti, si multi altii, ramasi anonimi pentru multa lume, mi-au fericit copilaria si le aduc aici un pios omagiu, le trimit recunostinta mea si aplauzele fara sfarsit, acolo, in stele - eu ,copilul de altadata ascuns intr-un trup de adult.
  Nu neglijam totusi nici muzica.Aveam si muzica populara, si usoara, si folk,si rock.Muzica greceasca, spaniola, italiana chiar si indiana (pai se putea sa nu avem Naarghita?).Tata era promotorul, de la el am pasiunea pentru carti, pentru filme si pentru muzica.Cum aparea ceva nou pe piata tatal meu cumpara.
Dupa ani de zile mi-am refacut colectia de discuri intr-un format digital.Vinylul se demodase,multe dintre discuri erau foarte uzate.Tot ce am putut salva in mp3 (nu auzisem de flac, inca nu aveam internet) am salvat eu personal. Dupa ce internetul mi-a devenit accesibil am cautat si am gasit cam tot ce avusesem si multe alte albume in plus.Se aude zgomotul acului pe canalele de vinyl in marea majoritate a inregistrarilor, dar nu e deranjant, sunetul are un farmec anume iar calitatea este mai mult decat multumitoare.
  Ma gandeam azi, citind poezii pe un blog foarte interesant si nu numai, la binecunoscuta inclinatie a acestei natii romanesti catre versuri.Si mi-am amintit de Maria Lataretu si de Ileana Sararoiu, de maiastra Ioana Radu si Doina Badea si Gica Petrescu si.......
  Ii ascult de cate ori am ocazia si ma intreb deseori cine a compus versurile unei melodii sau a alteia, una mai vesela, alta mai trista....Stiu de Cezarina Moldoveanu, sotia lui Gica Petrescu care a compus majoritatea versurilor din melodiile de petrecere pe care le iubesc enorm, stiu de Ionel Fernic, autor de romante superbe iar altele, nu prea multe, le pot afla cautand pe internet.
   
Dar sunt unele in care vad sclipirea spiritului aceluia care a compus Miorita.Am transcris (cu diacritice) niste versuri ale unui cantec popular pe care-l stiu din copilarie si care este stramosul "Salciei la mal" compuse de Horia Moculescu (salcie cantata de Mihaela Mihai). Si spuneti-mi daca exista ceva mai frumos decat aceasta declaratie de dragoste facuta "pe-un picior de plai/ pe-o gura de rai"...

Cât eşti mândro de frumoasă, 
Te-aş pune picior la coasă,
Ziua să cosesc cu tine,
Noaptea să fii lângă mine,
Ziua să te duc prin crâng,
Noaptea-n braţe să te strâng,
Ziua printre floricele,
Noaptea pe braţele mele...

Face-te-ai o fluierea
Mândro,la guriţa mea,
Eu m-aş face de-un doinaş,
Să cânt ziua pe imaş,
Ziua să te port la brâu,
Noaptea-n braţe să te ţiu,
Ziua să doinesc cu tine,
Noaptea să te ţin cu mine...

Cât eşti mândro de frumoasă,
De-ai fi salcie pletoasă,
Eu m-aş face vânt de seară
Să-ţi pătrund în inimioară,
Ti-aş mângâia crengile
Toate dimineţile,
Şi-apoi mândro m-aş făcea,
Izvoraş la umbra ta...
Tu să-ţi apleci crengile,
Eu să-ţi sărut frunzele,
Când e arşiţa mai mare
Să-ţi dau apă şi răcoare...

Absenţă

   Uitându-mă în fişierul cu gânduri versificate, am găsit unul care mi-a fost inspirat de imaginea de mai sus, aleasă de mine cu mult timp în urmă ca avatar pe yahoo messenger.Mă regăseam în această poză nu numai în peisaj ci şi în cromatica bacoviană (eu asociez violetul, ploaia, amorţeala ş.a.m.d. cu Bacovia întotdeauna).Mă şi vedeam cu chitara în braţe cântându-mi tristeţea,singurătatea şi dorul, iar EA, absenta, ascultându-mă de la distanţă şi lăcrimând, fără să observe ca nu sunt decât un chitarist amator,de duminică, şi vocea lasă mult de dorit.
Am retrăit acea seară în care mi-am pus sufletul pe versuri(le de mai jos) şi uitându-mă la chitara care stă cuminte in colţul camerei mă gândesc că am atâtea pasiuni şi ştiu atât de multe lucruri  - câte puţin din nimic -  cum zicea nenea Iancu. Nenea Iancu, vecinul meu de sat.
...Şi mai simt un pic de nostalgie şi dor de EA...

Lumina se dizolvă-n şoapte,
Soarele pleacă-ncet ,încet,
Amurgul tinde către noapte,
Umbra se lasă violet.

Sub un stejar uitat de vreme,
Sunt silueta străvezie,
Tristeţe-n vântul care geme
A toamnă rece şi pustie.

Mi-e dor. A dispărut în val…
Of, s-a grăbit atât sa plece...
Lăsându-mi bronz în gând…pe mal,
si marea rece, tot mai rece!

Ecou în piept, ecou in vise,
"Căldura ta o simt în creier,
Poem cu strofele nescrise...",
Bocet de-adio al unui greier.


Chitara îmi îngână paşii,
Ce-i fac în minte iar si iar,
Sunt o Veneţie cu luntraşii
Ce cântă tot mai stins, mai rar.