Bun venit!

joi, 18 iunie 2015

Ai vrea



Ai vrea să tai noduri supreme,
Să pui o rază-n nopţi ucise,
Un paradox în teoreme
Şi-un nord pe drumuri imprecise...
Ai vrea să sfâşii o cortină,
Să vezi decorul de hârtie,
Nemaivrăjit de vreo lumină,
Nemaisclipind de vreo magie...
Ai vrea tu să pătrunzi în vise
Şi să dezlegi enigma vieţii
În cioburi de zăvoare-nchise,
În culmi pierdute-n umbra ceţii...
Ai vrea tu, suflete, Olimpul...
Ai vrea..şi vrei...dar nu vrea timpul...




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu